MAN eTGE – prima utilitară electrică a constructorului din Munchen

MAN anunță intrarea în producția de serie a lui eTGE, prima utilitară electrică dezvoltată de constructorul din Munchen. La fel ca varianta cu propulsie convențională, eTGE are la bază modelul Volkswagen Crafter (în cazul de față, e-Crafter).

Astfel, soluțiile implementate de Volkswagen pe e-Crafter au fost preluate și pe eTGE. În aceste condiții, sub capotă vedem un motor electric de 100 kW și 290 Nm și un pachet de baterii de 36 kWh. Nemții spun că autonomia cu un singur „plin” este de până la 160 de kilometri.

De asemenea, nemții vin cu informații extra despre pachetul de baterii. Aceștia spun că acumulatorii vor pierde aproximativ 15% din capacitatea de încărcare în 10 ani sau după 2.000 de încărcări. Pentru a reduce costurile de exploatare, fiecare baterie este alcătuită din 6 sau 12 celule, iar astfel pot fi înlocuite separat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *