Volkswagen a prezentat ID.3, primul model electric al companiei din era nouă

Volkswagen a ținut capul de afiș al Salonului Auto de la Frankfurt prin prezentarea noului ID.3, primul model din familia de electrice ID dezvoltată de producătorul german.

Până în acest moment, modelul a fost disponibil pentru pre-comandă în versiunea de lansare ID.3 1st. Acum, nemții vin cu toate detaliile de care publicul avea nevoie.

Volkswagen ID.3 are dimensiuni asemănătoare cu modelul compact Golf, însă mulțumită arhitecturii MEB, spațiul interior se apropie foarte mult de cel al unui Passat. Iar acest lucru o să consituie un mare atu. Interiorul este unul modern și, în același timp, simplu, fără foarte multe butoane.

Volkswagen ID.3 va fi disponibil cu trei baterii. Cea mai mică va avea o capacitate de 45 kWh, cea medie promite 58 kWh, iar cea mai generoasă va avea 77 kWh. Autonomia va fi cuprinsă între 330 și 550 de kilometri, în funcție de bateria aleasă. Încărcarea va putea fi realizată cu până la 100 kW.

Gama de motorizări este alcătuită din două versiuni. Cea de bază oferă 150 de cai, iar cea de-a doua produce 204 cai putere. Indiferent de alegerea făcută, cuplul motor este de 310 Nm, iar resursele sunt transmise către șosea prin intermediul punții spate.

Prețul lui ID.3 va fi apropiat de 30.000 de euro, însă această valoare este anunțată pentru piața din Germania. Primele exemplare ID.3 1st vor fi livrate începând cu vara anului viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *