Volkswagen promite un SUV eco la Beijing

Zvonurile cu privire la o nouă generație Touareg au început să apară de ceva vreme în presa de specialitate. De curând, Volkswagen a publicat câteva imagini teaser cu un viitor concept care va debuta la Beijing, iar toți cei apropiați de industrie au spus că prototipul anticipează viitorul Tiguan.


Deși informația nu a fost confirmată de niciun oficial, nu este exclus ca lucrurile să fie adevărate. La nivel estetic, conceptul misterios aduce cu prototipul T-Cross Breeze pe care l-am putut admira în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Sistemul de propulsie gândit de germani este unul hibrid și produce 367 de cai putere și 700 Nm, resurse suficiente pentru o accelerație 0 – 100 km/h în 6 secunde.

Consumul de carburant ar urma să fie de 3 litri la suta de kilometri, iar în modul 100% electric, autonomia va fi de maxim 30 de kilometri. Interiorul pregătit de nemți va oferi și Active Info Display, dar și clasicul sistem de informatinment pe care l-am tot văzut la Volkswagen. Cu informații complete vom reveni pe 25 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *